Progresism, suveranism. Extremism, nostalgie, confuzie, teamă. Lumea se schimbă, iar personajele politice ale acestor timpuri, în România și peste granițe, ne forțează să regândim paradigma în care ne aflăm. 

Pe de o parte, trăim vremuri bune, poate cele mai bune din istorie. Prosperitate și democrație fără precedent, la nivel sociologic. Pe de altă parte, schimbările aduc inadaptare. Iar asta duce la confuzia politică a acestor zile. 

Cum sunt românii, de fapt? De la această întrebare a pornit un studiu Cult Research realizat în parteneriat cu Geeks for Democracy. Rezultatele arată că, deși majoritatea românilor sunt progresiști și proeuropeni, aproape jumătate dintre români își consideră concetățenii nostalgici față de epoca Ceaușescu.

Pentru o parte a populației, schimbările rapide sunt percepute ca amenințări identitare, explică Alexandru Zodieru, Managing partner Cult Market Research, și Paul Kasprovschi, project manager Geeks for Democracy. 

„Suveranismul nu este doar o doctrină politică, ci și o configurație de percepții și emoții colective legate de identitate, control, apartenență și autonomie. Este, în fond, o reacție simbolică la anxietățile sociale contemporane, transformată în capital politic de către actorii care o valorifică strategic”, spune Alexandru.

În rândurile de mai jos, vorbim cu Paul și Alexandru despre extremism și progresism, nostalgia pentru timpuri mistificate, vremurile bune și rele pe care le trăim, despre o societate românească aflată la intersecția dintre modernizare accelerată și persistența unor structuri de gândire tradiționale. 

Vremurile în care trăim

Alexandru: Trăim o perioadă de infoxicație (termen popularizat de sociologul francez Joël de Rosnay, 1996), profund marcată de o dezinformare accentuată. Metodele clasice de influențare a comunicării și-au atins apogeul prin utilizarea masivă în mediile sociale. „Teoria glonțului magic” și „Spirala tăcerii” sunt doar două exemple relevante care pot fi identificate la tot pasul în strategiile de comunicare ale actorilor politici – atât din România, cât și din alte părți ale lumii.

Este o epocă a incertitudinii și a riscului, în care oamenii ajung să se întrebe unde s-ar putea adăposti în cazul unui conflict armat, ce monedă sau metal prețios ar fi cel mai sigur în fața unei eventuale crize majore. Toate aceste neliniști sunt amplificate de uitarea colectivă a unui trecut recent, care, paradoxal, pare să revină sub diverse forme, profitând de amnezia unor actori sociali.

Muzica de fundal a acestor frământări este creată de inflația informațională, un fenomen care funcționează adesea ca un cal troian, infiltrat cu știri false (fake news). Accesul nelimitat la informație nu echivalează cu înțelegerea, iar acest dezechilibru deschide drumul manipulării.

Potrivit teoriei cultivării (Gerbner, 1976), expunerea prelungită la anumite tipuri de mesaje media modelează percepțiile asupra realității într-un mod subtil, dar profund – deseori distorsionat și deconectat de la fapte.

Pe de altă parte, se observă o scădere accelerată a încrederii în instituții și în elite. Personaje care, până nu demult, nu ar fi avut loc în sfera acceptabilului din punct de vedere al diplomației politice – sau al oricărei forme de reprezentare publică așa cum era ea tradițional concepută – au reușit să treacă bariere considerate odinioară de neimaginat și să ajungă în prim-planul vieții politice, atât în România, cât și pe plan internațional (ex. Donald Trump și J.D. Vance).

În prezent, legitimitatea nu mai este conferită automat în baza criteriilor clasice, precum statutul profesional, nivelul de educație sau apartenența la categoria elitelor tradiționale („gulerele albe”). Dimpotrivă, aceasta trebuie permanent reconstruită și revalidată, de cele mai multe ori prin intermediul rețelelor sociale, unde capitalul de atenție a devenit noua monedă a influenței publice.

Dacă în urmă cu doar câteva decenii, principalele divergențe păreau să se limiteze la preferințe culturale – cum ar fi disputa simbolică dintre fanii muzicii rock (ex. Metallica) și cei ai stilului electronic (ex. Depeche Mode) – sau, pe plan politic, între PDSR (sub denumirile sale: FSN, PSD) și partidele care i s-au opus, la fel cum în alte țări existau diviziuni similare între stânga și dreapta, astăzi asistăm la conflicte simbolice mult mai adânci, între identități colective. Polarizările actuale se articulează în opoziții precum: progresism versus conservatorism, globalism versus suveranism, raționalism științific versus credințe alternative.

Așa cum un corp fizic opune rezistență unei mișcări spontane provocate de o forță externă, la fel și românii manifestă o formă de rezistență inerțială față de schimbările survenite în perioada postcomunistă, în cei peste 35 de ani de tranziție. Această atitudine este specifică societăților post-comuniste, precum România, unde coexistă forțe de modernizare accelerată (precum dezvoltarea tehnologică, urbanizarea și integrarea europeană) cu forme de tradiționalism latent (nostalgie față de trecut, religiozitate și atașament față de autoritate).

Acest amestec generează o modernitate ambivalentă, în care progresele materiale nu sunt întotdeauna însoțite de transformări culturale sau instituționale echivalente.

Paul: La Geeks for Democracy avem o experiență comună cu partenerii noștri de la Cult Research și alți parteneri din zona civică în a urmări atât starea de sănătate a proceselor democratice, cât și starea de spirit a cetățenilor față de instituțiile democratiei.

Astfel, în completarea celor zise de colegul Alex Zodieru aș zice că problema noastră – a românilor și a celei mai mari părți a lumii civilizate (din păcate NU TOATĂ lumea civilizată) este că trăim în cea mai prosperă, democrată și binecuvântată cu pace periodă și  lume pe care a văzut-o omenirea. Acum doar câteva decenii, România era in cea mai neagră dictatură din Europa. Iar în zilele noastre, avem o primă generatie istoric – Z – care nu s-a născut și nu a crescut in conditii de sărăcie la noi.

Deci pace, prospertitate, democrație fără precedent vorbind sociologic, la nivelul numerelor mari.

Păi și atunci unde e problema?!

Problema au enunțat-o înaintea noastră Ortega y Gasset și Francis Fukuyama: “Experience suggests that men cannot struggle on behalf of a just cause, because that just cause was victorious in a previous generation, they will struggle against the just cause.”

Dacă această ”cauză justă” este să zicem democrația – astăzi suntem martorii unor atacuri fără precedent la adresa democrației. Segmente din ce in ce mai mari de populația sunt antagonizate și se radicalizează. Notalgia față de dictatura comunistă – oricât de paradoxală ar părea – este o realitate socială dovedită și de studiul nostru și vom atinge acest aspect mai pe larg. Iar de partea cealaltă – ”establishment-ul” politic subminează la rândul său mecanismele de verificare și echilibru ale democrației. Rezultatul:

In Democracy Index 2024, România a fost retrogradată de la nivelul de democrație la cel de ”regim hibrid”. Această clasificare indică un sistem politic în care există instituțiile democratice, dar acestea sunt subminate de o slabă guvernare a legii, de probleme legate de pluralismul politic și de provocări în cadrul procesului electoral. (The Economist Intelligence Unit (EIU) – Democracy Index 2024)

Contextul studiului

Alexandru: Contextul este relativ simplu: împreună cu echipa de la Geeks for Democracy, am compilat o serie dintre cele mai frecvente mesaje de campanie din anul 2024 promovate de partidele suveraniste și de candidații la președinție din această zonă ideologică. Le-am testat apoi pe un eșantion relevant pentru a evalua impactul acestor mesaje asupra opiniei publice și pentru a înțelege în ce măsură societatea românească le acceptă sau le împărtășește.

Așa cum indică datele obținute, există corelații clare între auto-identificarea ca suveranist și răspunsurile favorabile la o serie de afirmații care reflectă teoriile și narativele testate în cadrul studiului nostru.

Paul: Am vrut să înțelegem de ce-urile oamenilor. Și ne-am dus la convingeri și motivații.  Am evaluat impactul real și actual al mesajelor radicale și urmele pe care le-au lăsat câțiva ani buni de antagonizare a opiniei publice. Puternic emoționale, cu tușe tari – ce lasă puțin loc nuanțelor și dilemelor ce țin de regulile tolerante și incluzive ale jocului democrativ – mesajele radicale pare că iau fața. Ei bine, am avut o surpriză. Și încă una foarte bună!

Ce ați vrut să aflați

Alexandru: Prezentul raport detaliază rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Cult Research, în parteneriat cu Geeks for Democracy, în perioada 5–9 aprilie 2025. Studiul a fost efectuat prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing), pe un eșantion național reprezentativ de 800 de respondenți, cu o marjă de eroare de ±3,5%.

Cercetarea a utilizat un set de afirmații dihotomice, cu scopul de a surprinde distribuția opiniilor în rândul populației adulte din România, în raport cu teme geopolitice, sociale și ideologice. Temele analizate au fost inspirate din retorica de campanie a partidelor suveraniste și a candidaților la președinție care se înscriu în această zonă a spectrului politic.

Surprize. Concluzii

Alexandru: Rezultatele studiului evidențiază o societate românească aflată la intersecția dintre modernizare accelerată și persistența unor structuri de gândire tradiționale. Răspunsurile oferite de respondenți pot fi interpretate în lumina teoriilor despre schimbarea socială, precum teoria modernizării (Inglehart, 1977), care susține că, pe măsură ce societățile evoluează din punct de vedere economic și educațional, are loc o tranziție de la valori materialiste (axate pe securitate și supraviețuire) către valori post-materialiste (orientate spre auto-exprimare, participare democratică și libertăți individuale).

Progresismul asumat de aproximativ 50% dintre români poate fi înțeles ca un semnal al acestei tranziții valorice. Totuși, persistența unor atitudini suveraniste, conspiraționiste sau nostalgice indică o polarizare latentă, care poate fi explicată prin teoria clivajelor sociale (Lipset & Rokkan, 1967) – în special prin clivajele centru–periferie și tradițional–modern.

Pentru o parte a populației, schimbările rapide sunt percepute ca amenințări identitare, iar globalizarea sau integrarea europeană sunt întâmpinate cu reacții defensive. În acest context, retorica suveranistă funcționează ca o strategie de conservare simbolică a unei ordini sociale percepute drept stabilă, recognoscibilă și „autentică”.

Paul: Pe scurt, profilul majoritar arată un român preponderent progresist și proeuropean care crede că România este un partener egal in cadrul Uniunii Europene, se uită mai întâi în propria curte și scrutează politica internă atunci când este vorba să identifice sursa problemelor și crede că Rusia este agresorul în războiul în care Ucraina îți apără independența.

Extremism, suveranism

Alexandru: În cadrul studiului BAROC – Barometrul Opiniei Publice, realizat de Cult Research in parteneriat cu  Geeks for Democracy în iulie 2023, am constatat că 40% dintre respondenți considerau că extrema dreaptă este benefică pentru România. Am semnalat atunci această tendință pe canalele de social media, însă mesajul și-a pierdut rapid din vizibilitate și impact.

Astăzi, observăm că procentul rămâne aproape neschimbat – chiar ușor mai ridicat, ajungând la 42%, însă diferența se încadrează în marja de eroare. În acest context cu tentă extremistă, se conturează o zonă de sprijin consolidată, din care 10% dintre respondenți exprimă idei suveraniste puternice.

Această tendință s-a reflectat și în alegerile din toamna anului trecut, dacă analizăm procentele cumulate ale principalilor reprezentanți ai suveranismului de atunci. Deși această categorie nu depășește (īncǎ) pragul de susținere de 50% trendul este unul de creștere, iar acest fapt reprezintă un semnal de alarmă pentru zonele echilibrate ale societății. Mai mult, perspectiva apariției unui candidat cu profil extremist poate mobiliza un segment important de alegători indeciși, motivați de dorința de a preveni un astfel de scenariu.

Paul: O primă concluzie a mea ar fi că atât rezultatele in alegeri, cât și creșterea orientării către extremism arată dezamăgirea făță de clasa politică care a avut puterea și a controlat instituțiile democratice locale.

Corelat cu scorul majoritar în cazul românilor cu orientare ferm progresistă– arată că extrema nu ține atât de convingeri, cât de o mare frustrare și poate de o lipsă de antrenament in a recunoaște ideologiile și impactul acestora în dinamica democratică.

Cum se măsoară suveranismul

Alexandru: Suveranismul apare ca o reacție la percepția – adesea indusă – că identitatea națională și valorile tradiționale sunt amenințate.

Din perspectivă sociologică, suveranismul poate fi măsurat și analizat printr-o combinație de instrumente cantitative și calitative, fiind înțeles ca o atitudine sau ideologie politică ce pune accentul pe autonomia națională, respingerea ingerințelor externe (în special ale organizațiilor supranaționale precum Uniunea Europeană sau NATO), și, uneori, pe naționalismul economic și cultural.

Această ideologie vine frecvent „la pachet” cu mesaje anti-minorități și cu promovarea unor conflicte sociale artificial construite, utile nu pentru cetățeni, ci pentru actorii politici care profită de acest val emoțional naționalist. Aceste mesaje generează un vortex informațional adesea irelevant pentru public, dar extrem de eficient pentru cei care urmăresc polarizarea și mobilizarea rapidă a opiniei publice.

În cadrul cercetărilor de opinie, suveranismul poate fi identificat prin întrebări standardizate precum:
– „România trebuie să decidă singură asupra politicilor sale, indiferent de poziția UE sau NATO?”
– „Credeți că România este controlată de interese străine?”

Astfel de itemi pot fi utilizați pentru a construi un index al suveranismului, care să includă următoarele dimensiuni: autonomie decizională,  respingerea Uniunii Europene, mesaje anti-globalizare, Nostalgie autoritară.

Suveranismul nu este doar o doctrină politică, ci și o configurație de percepții și emoții colective legate de identitate, control, apartenență și autonomie. Este, în fond, o reacție simbolică la anxietățile sociale contemporane, transformată în capital politic de către actorii care o valorifică strategic.

Procentul nostalgiei

Alexandru: Faptul că 49,9% dintre români consideră că există nostalgie față de regimul Ceaușescu relevă o revalorizare simbolică a trecutului, fenomen frecvent întâlnit în societățile post-totalitare și explicat de teoria memoriei colective(Maurice Halbwachs, 1950). Această memorie afectivă a stabilității – chiar și în lipsa libertății – este reactivată în mod special în perioade de instabilitate economică și geopolitică.

În astfel de vremuri de criză, apelul la trecut devine o formă de compensare simbolică, o ancoră emoțională care oferă coerență și sens într-un prezent perceput ca haotic. Teoria memoriei colective explică de ce grupurile sociale reinterpretează trecutul în funcție de nevoile, fricile și așteptările prezentului.

În România, acest fenomen se manifestă printr-o nostalgie difuză față de epoca Ceaușescu, în ciuda traumei istorice asociate acelui regim. Nu este vorba despre dorința de revenire la dictatură, ci despre o nostalgie simbolică, selectivă. Mulți oameni își amintesc acea perioadă ca fiind una predictibilă, în care resursele de bază – atât cât existau – erau accesibile tuturor. Faptul că locuințele, alimentele de bază sau serviciile sociale erau garantate pentru fiecare cetățean face ca amintirea confortului minim să prevaleze asupra reprimării, lipsei de libertăți și penuriei cronice.

În contextul unui prezent perceput ca instabil, fragmentat și imprevizibil, chiar și un trecut represiv poate apărea ca o alternativă mai sigură – cel puțin la nivel simbolic și afectiv.

Paul: Aș adauga o nuanță relevantă. Studiul nostru din aprilie 2025 relevă faptul că 50% dintre români își consideră concetățenii (atentie – nu neapărat pe ei înșisi – nostalgici ai regimului Ceausescu) corelat cu scorul mare obținut la autoevaluarea convingerilor ca progresiste și proeuropene, această cifră arată mai de grabă un anumit nivel al neîncrederii in capacitatea concetățenilor de a privi cu claritate către trecut și cu energie pozitivă către viitor.  Si deci un mai mic grad de solidaritate socială.

Direcțiile care dau speranță

Alexandru: Răspunsurile oferite de participanții la studiu pot fi interpretate în lumina teoriilor despre schimbarea socială, precum teoria modernizării (Inglehart, 1977), care susține că, pe măsură ce societățile se dezvoltă din punct de vedere economic și educațional, are loc o tranziție de la valori materialiste (axate pe securitate și supraviețuire) către valori post-materialiste (centrate pe auto-exprimare, participare democratică și calitatea vieții).

Progresismul declarat de aproximativ 50% dintre români poate fi privit ca un indicator al acestei tranziții valoriceși al unei maturizări culturale în curs de desfășurare.

Paul: Aș sublinia și eu din nou – cu atât mai mult cu cât veștile bune sunt importante:

Progresism, proeuropenism, tendința realistă de a căuta sursa problemelor in interior unde avem mult mai mult control, nu în afară, o atitudine majoritar de partea luminoasă a Forței – în ceea ce privește cine e agresorul in războiul Rusiei împotriva Ucrainei, și rolul de pacificator al UE.

Temeri

Alexandru: Persistența unor atitudini suveraniste, conspiraționiste sau nostalgice reflectă un grad ridicat de polarizare, care poate fi explicat prin teoria clivajelor (Lipset & Rokkan, 1967), în special prin clivajele centru–periferie și tradițional–modern.

O parte a populației reacționează defensiv în fața schimbărilor rapide și percepe globalizarea sau integrarea europeanădrept amenințări identitare. În acest context, retorica suveranistă funcționează ca o strategie de conservare simbolică a unei ordini sociale percepute ca fiind stabilă și „autentică”.

Paul: Ce mă îngrijorează cel mai tare este scorul care arată că 50% dintre noi cred că românii sunt preponderent nostalgici față de regimul Ceausescu. Există practic o tendință socială de neincredere în felul in care concetățenii noștri văd trecutul recent marcat de sărăcie, dictatură profund abuzivă și mizerie morală în care am trăit pe vremea lui Ceaușescu.

Or, aceasta îmi arată că nu am făcut destul ca societate să ne vedem clar trecutul și rănile și să ne ferim să mai ajungem acolo.

Ce contează în vremuri incerte

Alexandru: Într-o societate în care adevărul este relativizat, gândirea critică și alfabetizarea media devin resurse fundamentale ale individului. Dezinformarea este tot mai greu de detectat, iar în jurul nostru vedem cum cad victime nu doar necunoscuții, ci și persoane apropiate, în care am avut întotdeauna încredere. La un moment dat, un subiect fals – de tip fake news – îi atrage și pe ei. Și atunci apare întrebarea: când vom cădea și noi pradă dezinformării, dacă nu am făcut-o deja?

Contează capacitatea de a înțelege sursele de informare și de a evalua critic dovezile. Dar întrebarea firească este: cine mai are astăzi timp și răbdare să facă acest efort?

Instituțiile democratice trebuie să câștige și să mențină încrederea publicului nu prin autoritate formală, ci prin transparență, coerență și deschidere. În același timp, este esențială existența unei viziuni colective, o direcție clară spre care societatea să se îndrepte – fie că vorbim despre integrarea europeană, reconstrucția democratică sau protecția mediului.

În lipsa acestei viziuni, nostalgia devine proiect de viitor, iar suveranismul se transformă într-un răspuns identitarla un vid simbolic și valoric resimțit tot mai acut.

Memoria istorică trebuie asumată critic, nu mitologizată. Astăzi circulă scenarii de tip hollywoodian, în care eroi legendari duc lupte glorioase care, în realitate, nu au avut loc niciodată pe teritoriul actualei Românii – sau, cel puțin, nu în forma în care sunt prezentate de surse lipsite de credibilitate. Totuși, aceste narațiuni atrag susținători care își găsesc identitatea într-un trecut glorificat, dar inexistent.

În acest context sociologia nu oferă doar explicații, ci și unelte pentru înțelegere, prevenție și reconstrucție socială. Tocmai de aceea, sondajele de opinie devin o formă de „istorie a prezentului continuu”, oferind indicii valoroase despre starea de spirit a societății și despre direcțiile în care aceasta poate evolua.

Paul: În vremuri incerte, ca de altfel pe orice fel de vreme contează adevărul. Nu putem naviga spre direcții bune cu hărți false.

Or, datoria noastră este să reflectăm adevărul din realitatea datelor. Să construim premise sănătoase pentru a ne construi hărti adevărate care să ne conducă spre destinații bune. Cum ar fi să progresăm și să ne upgradăm nivelul in Democracy Index. Să căutăm nu ce ne antagonizează și ne desparte, ci lucrurile care ne aduc împreună și ne ajută să vedem just de unde am plecat acum 35 de ani și cum să rămânem in cea mai prosperă, democratică și pașnică lume posibil.