Proiect implementat de Cult Market Research finanțat prin Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare, Prioritate P7
CULT MARKET RESEARCH SRL implementează în perioada 01.02.2025 – 31.01.2027 proiectul cu titlul „CULTIVATE – Practică și resurse pentru educație și progres”, Cod proiect 317640, având ca obiectiv general îmbunătățirea relevanței sistemului de educație și formare profesională pentru 252 de studenți cu reședința în regiuni mai puțin dezvoltate ale României, în vederea facilitării inserției acestora pe piața muncii și a adaptării facile atât la dinamica acesteia cât și la evoluția rapidă a tehnologiilor și proceselor de lucru.
Proiectul este cofinanțat prin Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare, Prioritate P7.Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic, Obiectiv specific ESO4.5_Îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării nonformale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie, Cod apel PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49.
Valoarea totală a proiectului este de 4.903.762,75 lei, din care 4.658.525,44 reprezintă valoarea finantării nerambursabile, iar 245.237,31 lei reprezintă contribuția proprie a companiei.
Prezentarea companiei CULT MARKET RESEARCH
Cult Market Research este o companie românească de cercetare de piață înființată în urmă cu 13 ani. Agenția își propune să ofere soluții de consultanță prin cercetare agilă ajutând companiile, instituțiile și organizațiile neguvernamentale (inclusiv internaționale) să-și crească performanța adaptându-se mereu în funcție de nevoile consumatorului. Serviciile oferite se adresează unor domenii cât mai variate: agribusiness, banking, auto, comunicare, administrație publică, FMCG, retail etc.
Pentru conectarea cu consumatorii din diverse medii folosim cele mai noi tehnologii de cercetare: comunități online (MROC), paneluri online de consumatori, call center remote, video online focus grupuri, agile & instant surveys.
Pentru atingerea obiectivului general, proiectul urmărește realizarea următoarelor obiective specifice:
- OS.1. Îmbunătățirea competențelor cheie precum: competențe antreprenoriale, tranziție climatică, locuri de muncă verzi, economie circulară etc pentru 252 studenți din regiuni mai puțin dezvoltate, într-un interval de maximum 24 luni, în vederea facilitării accesului pe piața muncii.
- OS.2 Facilitarea inserției socio-profesionale pentru 252 studenți cu reședința în regiuni mai puțin dezvoltate prin organizarea de stagii de pregătire practică și dezvoltarea unui parteneriat sustenabil între mediul economic și cel academic.
- OS.3. Îmbunătățirea nivelului de educație pentru 154 participanți în urma finalizării stagiului de practică și a programului de formare.
- OS.4. Susținerea angajabilității absolvenților de învățământ terțiar prin realizarea unei analize în vederea anticipării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale.
Grup țintă – Criterii eligibiltiate
Grupul țintă identificat este format din 252 studenți care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
- Sunt studenți înmatriculați în cadrul unei instituții de învățământ superior public sau privat acreditat într-un program de nivel ISCED 6-8;
- Au vârsta cuprinse între 18 și 35 de ani la înscrierea în proiect;
- Au domiciliul într-o regiune mai puțin dezvoltată a României (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru);
- Au cuprinsă activitatea de practică în planul de învățământ.
Beneficii proiect
- Experiența practică relevantă;
- Posibilitatea de angajare ulterioară și integrare ușoară pe piața muncii;
- Networking și mentorat;
- Îmbunătățirea nivelului de educație;
- Dobândirea de noi competențe;
- Subvenție 6 lei/oră practică.