Românii, vizionarii care au prevestit Premiul Nobel în Fizică 2024.
Inteligența Artificială (AI) devine un subiect din ce în ce mai dezbătut, iar percepțiile publicului asupra impactului său evoluează rapid. Anul acesta, Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat lui John J. Hopfield și Geoffrey E. Hinton „pentru descoperiri și invenții fundamentale care permit învățarea automată cu rețele neuronale artificiale”, subliniind importanța progresului în acest domeniu. În acest context, studiul sociologic de față explorează percepțiile românilor asupra AI, inclusiv un fapt surprinzător: 48% dintre respondenți cred că scenariul filmului Terminator, în care tehnologia scapă de sub control, ar putea deveni realitate în viitor.
Această viziune reflectă o anumită anticipare a potențialelor riscuri ale AI, dar ne pune și întrebarea: sunt românii cu adevărat vizionari sau îngrijorați de necunoscut?

România: statul laic unde credința crește de la o generație la alta
Deși există o aparentă desprindere de biserică între generații, studiul nostru arată că credința în Iad crește, în special în rândul tinerilor. Persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani cred în existența Iadului (63%), generația Y (55%), generația X (44%) și generația Baby Boomers (36%). De asemenea, surprinzător este faptul că locuitorii din mediul urban au o credință mai puternică în existența Iadului decât cei din mediul rural, astfel: în urban-reședință de județ (54%), în urban-oraș mic (49%) și în rural (48%).

Suntem martorii tranziției de la SF la realitate?
Peste jumătate dintre respondenți (62%) consideră că scenariul din filmul Matrix ar putea deveni realitate în viitorul apropiat. Aproape jumătate dintre cei care cred în existența Iadului (48%) susțin, de asemenea, că trăim deja într-o simulare. În ciuda caracterului antagonic al credințelor religioase și al avansurilor tehnologice, 70% dintre români reușesc să le îmbine, crezând atât în Iad, cât și în posibilitatea realizării scenariului din Matrix. Pe de altă parte, 48% dintre respondenți consideră că scenariul din filmul Terminator ar putea deveni realitate. Dintre cei care cred că trăim într-o simulare, 55% sunt convinși că scenariul Matrix se va materializa în viitor. În mod similar, 57% dintre cei care cred în Iad văd tehnologia din Terminator ca fiind o posibilă realitate iminentă.

AI, a VI-a putere?
Există trei teorii majore despre AI în care românii cred într-o măsură considerabilă (peste un sfert dintre respondenți). Prima teorie, cu un grad de credibilitate de 28%, sugerează că AI este folosită pentru supraveghere și control global, guvernele și corporațiile folosind tehnologia pentru a monitoriza populația. A doua teorie (27%) se referă la manipularea și controlul informațiilor distribuite prin mass-media, social media și alte platforme. A treia teorie, acceptată de 25% dintre români, susține că AI este utilizată de o elită globală pentru a controla economia și resursele lumii. Românii care cred în aceste teorii (36% și respectiv 35%) sunt de asemenea cei care văd scenariile filmelor Terminator și Matrix ca fiind posibile în viitorul apropiat.

Devin realitate teoriile conspiraționiste despre AI?
Teoriile conspiraționiste conform cărora AI este utilizată pentru supraveghere și control global (28%), manipularea informației (27%) și controlul resurselor de către o elită globală (25%) sunt considerate credibile de mulți români. Evaluările aplicațiilor AI, precum ChatGPT, Copilot și Gemini, sugerează că aceste teorii ar putea deveni realitate. De exemplu, Gemini estimează cu o certitudine de 95% că AI este folosită pentru manipularea informației, în timp ce ChatGPT și Copilot prevăd că utilizarea AI pentru supraveghere globală este pe cale să devină realitate, cu o probabilitate de 90%, respectiv 75%.

Recapitulare: între realitate și fantezie, de la ChatGPT la scenariile din filmele Matrix și Terminator
În viziunea românilor, scenariul filmului Matrix (62%) este mai probabil să devină realitate decât scenariul filmului Terminator (48%). Pe de altă parte, aplicațiile ChatGPT, Gemini sugerează că scenariul filmului Terminator se apropie mai mult de realitate decât scenariul filmului Matrix. Iată ce susține ChatGPT despre scenariul filmului Terminator: ,,Terminatorul pare mai probabil să devină o realitate sau cel puțin o preocupare reală în următorii 100 de ani. Dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale, automatizarea militară și riscurile legate de securitatea cibernetică sugerează că, dacă nu sunt luate măsuri adecvate pentru controlul și reglementarea acestor tehnologii, ar putea apărea riscuri existențiale similare cu cele prezentate în Terminatorul” (ChatGPT). Mai mult, Gemini are o viziune mult mai realistă cu privire la scenariul filmului Terminator decât românii care cred că Matrix ar putea deveni realitate: „o evoluție treptată către o societate tot mai dependentă de tehnologie și de inteligența artificială, cu toate riscurile asociate, este mai probabilă decât apariția unei inteligențe artificiale malefice care dorește să distrugă omenirea” (Gemini).

Deși există îngrijorări cu privire la posibila preluare a controlului de către AI sau la utilizarea acesteia pentru supraveghere globală și manipularea informației, tehnologia AI face deja parte din viața de zi cu zi a românilor. Paradoxal, în ciuda acestor temeri, românii își achiziționează tocmai dispozitive care integrează AI, fie că este vorba de smartphone-uri, asistenți vocali, televizoare inteligente sau alte gadgeturi moderne. De fapt, inteligența artificială este unul dintre motivele pentru care aceste produse sunt atât de populare, oferind funcționalități avansate care simplifică și îmbunătățesc viața de zi cu zi.
Astfel, românii își construiesc o relație dinamică cu AI, oscilând între precauție și dependență de această tehnologie, care continuă să transforme tot mai profund modul în care trăim și interacționăm cu lumea.
Studiu realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, folosind metoda CAWI, în perioada septembrie 2024.

